miercuri, 12 decembrie 2012

Experienta mea cu Tigi Dumb Blonde (review)

Stiti zicala “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”? Ei bine, si eu o stiu, insa se pare ca nu prea mi-am mai amintit-o atunci cand am achizitionat ditamai bidoanele :) de sampon si balsam. Lucrul asta s-a intamplat cu ceva vreme in urma la targul Cosmetics Beauty Hair de la Romexpo unde mi-am petrecut cateva ore bune si am facut si cateva achizitii, unele planuite, altele nu.
Principalul motiv pentru care m-am si dus a fost super oferta pe care o aveau cei de la Top Line la produsele Tigi, pachetul cu sampon si balsam (1l fiecare), din gama Bed Head era doar 100 ron. Referintele primite de la o prietena erau foarte bune, samponul si balsamul pentru parul blond, de care eram direct interesata, aveau nu numai efecte benefice pentru par, dar si un miros super atragator. Incurajata si de aglomeratia de la standul Top Line, dar si de domnisoara informata care mi-a recomandat pachetul Dumb Blonde, special formulat pentru parul blond, am achizitionat pachetul sampon+balsam fara sa stau pe ganduri.  In plus, am cumparat pentru o prietena inca un set din aceeasi gama, insa alt tip si anume Urban Antidotes Recovery 1.
Am ajuns acasa super entuziasmata si abia asteptam sa testez atat samponul, cat si balsamul. Eu oricum sunt genul care desfac toate produsele pe care le achizitionez cu toate ca mai am o groaza desfacute. Stiu, stiu ca nu este bine dar nu ma pot abtine. Oricum lucrez la asta si deja vad ca rezist binisor pana acum, am un raft intreg de produse nedesfacute :).
La prima spalare cu Tigi Dumb Blonde, primul lucru care m-a frapat a fost mirosul, dar aici sigur este o chestie pur subiectiva, un miros dulce, dar prea gretos pentru gustul meu. Am aplicat cantitati normale, atat de sampon, cat si de balsam, balsamul, nu l-am aplicat doar pe varfuri, asa cum imi recomandase domnisoara de la Top Line, pentru ca nu fac asta cu niciun balsam sau masca pentru par. Avand parul blond si vopsindu-l in fiecare luna, am observat ca este mai bine sa ii aplic si balsamul pe toata lungimea lui. De obicei, las balsamul sa actioneze cat timp fac dus, clatindu-l la final. Nici de data asta nu am schimbat ritualul si chiar m-a surprins faptul ca parul parea sa fi absorbit tot balsamul, era super descurcat si parea hranit in profunzime. Dupa clatire, senzatia s-a mentinut, insa, dupa uscare, a aparut o mica mare problema. Parul era super imbacsit si se incurca foarte usor, iar senzatia, mai ales in zona radacinilor era de par ingrasat. Cred ca trebuie sa mentionez ca imi spal parul la 3 zile, parul meu avand tendinte de ingrasare la radacina.
Primul lucru la care m-am gandit a fost faptul ca nu l-am aplicat eu corect, nerespectand recomandarile primite. In plus, aveam si experienta cu un balsam Londa leave-in, pe care, la prima aplicare, l-am folosit in cantitati industriale, avand astfel aproximativ aceleasi rezultate ca si in cazul de fata. Suparata un pic, m-am gandit sa ii acord a doua sansa. In plus, aveam doi litri de sampon si balsam, era prea mare ghinionul chiar sa nu imi faca bine. Am rezistat asa pana a doua zi, parul arata groaznic si mirosul este chiar persistent. In mod normal, mi-ar placea ca mirosul sa se mentina atat in par, dar acum as fi dat orice ca sa nu fi fost atat de persistent.
 A doua zi, ambitioasa, am incercat din nou, aplicand de data asta balsamul doar pe varfuri. Trairile si senzatiile au fost aceleasi, mirosul de nesuportat pentru mine, balsamul absorbit de firul de par, parul descurcat. Am renuntat chiar si la uscarea cu foehnul, lasandu-l sa se usuce natural, cu toate ca se usuca mai greu. L-am prins insa cu un cleste de par ca sa nu mai simt atat de tare mirosul :). Din pacate pentru mine si rezultatul a fost tot acelasi: un par imbacsit si senzatia de par pe care nu l-ai clatit corect.
Ingrijorata un pic, mi-am sunat prietena careia ii luasem Urban Antidotes sa aflu si parerea ei. Ea era super multumita si este si in continuare. Am inceput atunci sa caut cateva review-uri pe net, macar sa vad si alte pareri (trebuia sa fac asta de la inceput, insa aveam deja cateva recomandari bune). Am intrat pe MakeupAlley si m-am luminat, erau o groaza de fete la fel de nemultumite ca si mine de acelasi efect al samponului si balsamului. Stiam ca este un nou ambalaj dar se pare ca schimbasera si formula si da, vechiul sampon si balsam erau foarte bune si aveau mirosul de invidiat.
Cu aceste review-uri in cap, m-am resemnat si am achizitionat un alt sampon si balsam, pentru ca nu mai aveam sampon chiar deloc. Aceasta intamplare m-a facut sa ma gandesc la faptul ca ar fi super sa putem achizitiona mostre pentru toate produsele pe care le folosim ;).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu