Blondul creeaza dependenta

Povestea care este pe cale sa inceapa este destul de lunga si de aceea cred ca este indicat sa folosesc formula traditionala. A fost odata ca niciodata o fetita blonda in copilarie si satena in adolescenta ei de pana la 15 ani cand a descoperit pentru prima oara vopseaua de par. Era intr-o tabara cand a decis cu prietena ei buna sa isi achizitioneze o vopsea si sa se faca brunete. Nu a tinut cont de sfaturile doamnelor mai in varsta care ii spuneau ca nu o va avantaja brunetul si parul ei a facut cunostinta pentru prima data cu vopseaua de par. Rezultatele au fost multumitoare atat pentru ea, cat si pentru prietenele ei, chiar si pentru doamnele mai in varsta mentionate mai sus. Si cum parintii ei au lasat-o sa isi ia propriile decizii, ghidand-o doar prin sfaturi inteligente si eficiente, vopsitul parului a continuat regulat, odata la 3 luni. Parul a ramas destul de sanatos, lung, brunet, drept natural si cu breton si i-a adus, pe toata perioada liceului, nu numai porecla de Cleopatra, cat si invidia colegelor blonde.
Si asa cum ziceau altii mai talentati in ale povestitului decat mine, “Dumnezeu sa ne ție, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este”. Odata cu facultatea si plecarea la Bucuresti, a aparut si nevoia de schimbare si ca sa nu se abata de la o regula de aur, a decis, ca o bruneta ce era, sa se faca blonda. A achizitionat o pudra decoloranta si un oxidant si le-a aplicat. Rezultatul a fost un curcubeu deosebit, cu nuante ce plecau de la blond galben pui de tigan, cum imi place mie sa il alint, si ajungeau la un portocaliu roscat dubios. Si pentru ca un curcubeu este mult mai dragut pe cer decat in capul unei domnisoare respectabile, a venit decizia naturala de a se vopsi din nou, nu, nu bruneta la loc, ci roscata. Cumva samanta blondului fusese sadita adanc in mintea ei. Acum, abatandu-ne un pic de la aceasta poveste interesanta, simt nevoia sa lamuresc un pic decizile pe care eroina noastra le-a luat ulterior. Dupa parerea mea, roscatul, sa fim sinceri acum, este o culoare la fel de greu de intretinut ca si blondul. Este frumoasa si plina de luciu imediat dupa vopsire dar care devine terna mult prea rapid, decolorandu-se si pierzandu-si nuanta initiala, oricare ar fi fost ea.
Asa ca, revenind, nebunia roscatului nu a durat mult dar a fost calea de trecere spre o noua decolorare, reusita de data aceasta, dar care a generat tot un blond galben pui de tigan. Si pentru ca in acest timp aparuse o preferinta indrazneata pentru un portocaliu aprins morcov, aceasta a fost ocazia potrivita de a-si indeplini dorinta. Culoarea a fost indrazneata, mai ales pe o tunsoare bob cu breton scurt, dar nu a avut in schimb viata lunga. Alegerea naturala care a urmat a fost un blond mai inchis, o nuanta inspre caramel. Si deja era in anul doi de facultate, an din care, intr-un mod inconstient la vremea aia, a devenit dependenta de blond. Si in acest punct, povestea necesita o mica intrerupere pentru o mentiune. In tot acest timp, poate pe un fond genetic bun, parul nu a fost ars sau nu devenit aspru si rigid (cu toate ca sanatos sigur nu mai era) si ca toate aceste decolorari si aplicari de vopsea nu s-au facut intr-un salon sau de catre un profesionist.

Va urma……